â

 s.m. invar. A treia literă a alfabetului limbii române; sunet notat cu această literă (vocală |medială|medial|, închisă 2 (8), nerotunjită (2)).

î

Î s.m. invar. A douăsprezecea literă a alfabetului limbii române; sunet notat cu această literă (vocală închisă (8), |nerotunjită (2)|nerotunjit|, din seria |medială|medial|).

îî

ÎÎ interj. (Pop. şi fam.) Cuvânt folosit pentru a exprima o aprobare, un consimţământ; da. - Onomatopee.

îşi

ÎŞI pron. refl. (Forma de dat., pers. 3, pentru toate genurile) Lui, ei.

îţi

tie iti ti

îhî

îhî interj.

îleu

îléu! interj. (reg.) aoleu! valeu!.

îmă

îmă, s.f.(reg., înv.) Maică, mamă.

îmbâcseală

ÎMBÂCSEÁLĂ, îmbâcseli, s.f. Starea a ceea ce este îmbâcsit. - |Îmbâcsi|Îmbâcsi| + suf. -eală.

îmbâcsi

ÎMBÂCSÍ, îmbâcsesc, vb. IV. 1. Tranz. şi refl. A (se) umple, a (se) înţesa de praf, de murdărie sau de miasme. ** Refl. (Despre aer) A deveni înăbuşitor. 2. Tranz. (Reg.) A umple ceva, îndesând sau înghesuind. - În + bâcsi (reg. "a umple, a ticsi, a îndesa", et. nec.).

îmbâcsit

ÎMBÂCSÍT, -Ă, îmbâcsiţi, -te, adj. 1. Care este plin, înţesat de praf, de murdărie sau de miasme. 2. (Reg.) Care este umplut peste măsură; îndesat. - V. |îmbâcsi|îmbâcsi|.

îmbârca

îmbârcá, îmbấrc, vb. I (reg.) a ajuta pe cineva să se suie.

îmbârliga

ÎMBÂRLIGÁ, pers. 3 îmbârlígă, vb. I. Tranz. (Despre animale) A-şi îndoi coada în formă de arc şi a şi-o îndrepta în sus; a bârliga. - În + bârliga.

îmbârligat

ÎMBÂRLIGÁT, -Ă, îmbârligaţi, -te, adj. (Despre coada sau coarnele unor animale) Care este îndoit în formă de arc şi, de obicei, îndreptat în sus. - V. |îmbârliga|îmbârliga|.

îmbârna

îmbârná, îmbârnéz, vb. I (reg.) a pune bârnele la o casă.

îmbârnat

îmbârnát, -ă, adj. (reg.) umflat, îngroşat (ca bârnele); cu forma îmbârnit, -ă, = înnegrit.

îmbârzoiat

îmbârzoiát, -ă, adj. (reg.) supărat, zburlit, burzuluit.

îmbâzoi

îmbâzoí pers. 3 sg. îmbâzoiéşte, vb. IV (reg.; despre coada animalelor) a o ţine drept în sus, a o ţine |bârzoi|bârzoi|.

îmbăţoşa

ÎMBĂŢOŞÁ, îmbăţoşez, vb. I. Refl. (Fam.) A deveni inflexibil, rigid, aspru. - În + băţos.

îmbăţoşare

ÎMBĂŢOŞÁRE, îmbăţoşări, s.f. Acţiunea de a (se) îmbăţoşa şi rezultatul ei. - V. |îmbăţoşa|îmbăţoşa|.

îmbăţoşat

ÎMBĂŢOŞÁT, -Ă, îmbăţoşaţi, -te, adj. Care a devenit rigid, inflexibil. - V. |îmbăţoşa|îmbăţoşa|.

îmbăbuşa

îmbăbuşá vb. I refl. (înv.) a se încălţa cu babuşi.

îmbăgiua

îmbăgiuá, îmbăgiuiéz, vb. I (reg.) 1. a purta cu vorba, a încurca. 2. a amăgi, a înşela; a momi, a ademeni, a seduce.

îmbăguiat

îmbăguiát, -ă, adj. (reg.; despre vreme) amăgitor, înşelător, nesigur.

îmbăia

ÎMBĂIÁ, îmbăiez, vb. I. Refl. şi tranz. A (se) scălda sau a (se) spăla (în baie), a face baie; a (se) feredui. [Pr.: -bă-ia] - În + baie 1.

îmbăibăra

îmbăibărá, îmbăibăréz, vb. I refl. (reg., înv.) a se îmbrăca.

îmbăiera

ÎMBĂIERÁ, îmbáier, vb. I. Tranz. şi refl. A (se) lega cu |băieri|baieră|, a (se) prinde în băieri. ** Tranz. Fig. A lega, a îmbina. [Pr.: -bă-ie-. - Var.: (reg.) îmbăirá vb. I] - În + baieră.

îmbăierare

îmbăieráre s, f., g.-d. art. îmbăierării

îmbăierat

ÎMBĂIERÁT, -Ă, îmbăieraţi, -te, adj. Legat cu |băieri|baieră|; atârnat cu o baieră. [Pr.: -bă-ie-. - Var.: (reg.) îmbăirát, -ă adj.] - V. |îmbăiera|îmbăiera|.

îmbăiere

ÎMBĂIÉRE, îmbăieri, s.f. Acţiunea de a (se) îmbăia şi rezultatul ei. [Pr.: -bă-ie-] - V. |îmbăia|îmbăia|.

îmbăira

ÎMBĂIRÁ vb. I. v. |îmbăiera|îmbăiera|.

îmbăirat

ÎMBĂIRÁT, -Ă adj. v. |îmbăierat|îmbăierat|.

îmbălătură

ÎMBĂLĂTÚRĂ, îmbălături, s.f. Faptul de a fi ud de |bale|bale| sau de salivă; urmă, pată de salivă. ** Fig. Ocară, înjurătură, vulgaritate. - Îmbăla + suf. -ătură.

îmbălţa

ÎMBĂLŢÁ vb. v. |însovoni|însovoni|.

îmbălţare

îmbălţáre s.f. (reg.) punerea balţului (vălului) pe capul miresei; înhobotare, îmbrobodire.

îmbălţată

îmbălţátă adj. f. (reg.; despre mireasă) cu balţul (vălul) pe cap; înhobotată, îmbrobodită.

îmbăla

ÎMBĂLÁ, îmbălez, vb. I. Tranz. A umple de |bale|bale|; a umezi cu |salivă|salivă|; spec. a muia cu salivă firul de |tors|tors| în timpul torsului manual. ** Fig. A folosi cuvinte vulgare (la adresa cuiva). - În + bale.

îmbălare

ÎMBĂLÁRE, îmbălări, s.f. Faptul de a îmbăla. - V. |îmbăla|îmbăla|.

îmbălat

ÎMBĂLÁT, -Ă, îmbălaţi, -te, adj. Plin de |bale|bale|; muiat cu salivă. ** Fig. (Despre cuvinte, expresii) |Trivial|Trivial|. - V. |îmbăla|îmbăla|.

îmbăliga

îmbăligá, pers. 3 sg. îmbáligă, vb. I refl. (reg.) a se băliga.

îmbăloşa

ÎMBĂLOŞÁ vb. a (se) îmbăla.

îmbălora

îmbălorá vb., ind. prez. 1 sg. îmbăloréz, 3 sg. şi pl. îmbăloreáză

îmbălsăma

ÎMBĂLSĂMÁ, îmbălsămez, vb. I. Tranz. 1. (Despre flori, parfumuri; la pers. 3) A umple, a impregna aerul cu miros plăcut (şi pătrunzător); a parfuma, a înmiresma, a miresma. 2. A impregna ţesuturile unui cadavru cu anumite substanţe chimice (introduse prin artere) pentru a împiedica sau pentru a întârzia putrefacţia; bălsăma. [Var.: (rar) îmbălsămí vb. IV] - În + balsam. Cf. it. imbalsamare, fr. embaumer.

îmbălsămare

ÎMBĂLSĂMÁRE, îmbălsămări, s.f. Acţiunea de a îmbălsăma. - V. |îmbălsăma|îmbălsăma|.

îmbălsămat

ÎMBĂLSĂMÁT, -Ă, îmbălsămaţi, -te, adj. 1. Care are şi răspândeşte un miros plăcut; în care s-a răspândit un miros plăcut, plin de miresme; parfumat, înmiresmat, miresmat. 2. (Despre cadavre) Care este impregnat cu anumite substanţe pentru a împiedica sau pentru a întârzia putrefacţia; care este conservat prin îmbălsămare; bălsămat. [Var.: (rar) îmbălsămít, -ă adj.] - V. |îmbălsăma|îmbălsăma|.

îmbălsămi

ÎMBĂLSĂMÍ vb. IV. v. |îmbălsăma|îmbălsăma|.

îmbălsămit

ÎMBĂLSĂMÍT, -Ă adj. v. |îmbălsămat|îmbălsămat|.

îmbărăcat

îmbărăcát, -ă, adj. (reg.) acoperit cu brumă; brumat.

îmbărbătător

ÎMBĂRBĂTĂTÓR, -OÁRE, îmbărbătători, -oare, adj. Care îmbărbătează. - |Îmbărbăta|Îmbărbăta| + suf. -tor.

îmbărbăta

ÎMBĂRBĂTÁ, îmbărbătez, vb. I. Tranz. şi refl. A(-şi) insufla bărbăţie, curaj; a (se) încuraja. - În + bărbat.